Vă amintiţi că vă spuneam de Ackley că era îngrozitor de neglijent. Ei bine, aşa era şi Stradlater, dar în alt sens. La Stradlater murdăria era mai ascunsă. Aşa, pe dinafară, arăta foarte bine. Dar să fi văzut de exemplu aparatul lui de ras. Era veşnic ruginit şi plin de spumă uscată, de firişoare de păr şi de murdărie. Nu-l curăţa niciodată. E drept c-arăta întot¬deauna bine, după ce se aranja, dar dacă ajungeai să-l cunoşti cum îl cunoşteam eu, îţi dădeai seama că, de fapt, era neglijent şi murdar. Motivul pentru care se ferchezuia şi ţinea să arate cît mai bine era că se iubea la nebunie. Se credea tipul cel mai bine din toată emisfera vestică. Era frumos ― adevărat ―, dar avea genul acela de frumuseţe care-i făcea pe părinţi, atunci cînd îi vedeau poza în albumul de fotografii, să te întrebe: “Băiatul ăsta cine-i?” Vreau să spun că frumuseţea lui era o frumuseţe de album. Cunoş¬team o grămadă de băieţi la Pencey care, după părerea mea, erau mult mai frumoşi decît Stradlater, dar în poze nu ieşeau atît de bine ca el. Păreau c-au nasul mare sau urechile blege. Lucrul acesta l-am băgat de seamă de mii de ori.
