Mancare pe sponci

― Oh! Oh! ― se bucură el, ― iată o supă care ţi face cu ochiul.
“Ce dracu or fi simţind atît de grozav la supa asta?” se întreba Porthos văzînd zeama lungă şi chioară, cu cîteva bucăţele răzleţe de pîine prăjită ce pluteau ici colo, ca insulele unui arhipelag.
Doamna Coquenard zîmbi şi, la un semn al ei, toată lumea se aşeză grabnic la masă.
Îl serviră întîi pe maestrul Coquenard, şi după el pe Porthos; apoi Doamna Coquenard îşi umplu farfuria şi împărţi bucăţelele de pîine fără supă secretarilor nerăb¬dători.
În clipa aceea, uşa sălii de mîncare se crăpă singură scîrţîind şi, printre canaturile întredeschise, Porthos zări băieţaşul care, neputînd lua parte la ospăţ, îmbuca din codrul lui de pline în mijlocul miresmelor din bucătărie şi din sala de mîncare.
După supă, servitoarea aduse o găină fiartă, minu¬năţie ce făcu pe comeseni să şi holbeze ochii, gata gata să le iasă din orbite.
― Se vede că ţi iubeşti rubedeniile, doamnă Coquenard, spuse avocatul cu un surîs aproape dureros; de¬sigur că în cinstea vărului dumitale ţi ai dat atîta oste¬neală.
Biata găină era piele pe os, iar pielea din cea groasă, pe care oasele nu pot s o străpungă cu oricîte strădanii; mult trebuie s o fi căutat pînă au găsit o în coteţul unde se cuibărise ca să moară de bătrîneţe.
“Drace! gîndi Porthos, nu i deloc vesel! Mă închin în faţa bătrîneţii, dar nici nu mă prăpădesc după ea cînd e fiartă sau friptă.”
Şi privi jur împrejur să vadă dacă părerea lui era împărtăşită şi de ceilalţi: spre deosebire însă de el, nu zări decît ochi strălucitori, pironiţi cu nesaţ pe minunata găină, obiectul dispreţului său.
Doamna Coquenard trase farfuria spre ea şi desprinzînd cu îndemînare cele două picioare mari, negre, le aşeză pe farfuria soţului ei; trase apoi gîtul, pe care i puse cu cap cu tot la o parte pentru ea, mai desprinse o aripă pentru Porthos şi dădu îndărăt servitoarei care o adusese zburătoarea ce pieri aproape întreagă, înainte ca muşchetarul să fi putut urmări dezamăgirea pe dife¬ritele chipuri, potrivit firii fiecărui comesean.
Locul găinii îl luă o farfurie cu fiertură de bob, farfu¬rie uriaşă, în care cîteva ciolane de berbec, ce păreau în¬soţite, la prima vedere, de ceva carne, căutau să iasă la iveală.
Dar secretarii domnului Coquenard nu se lăsară amă¬giţi cu una, cu două, şi mutrele lor amărîte se schimbară iute în feţe resemnate.
Doamna Coquenard împărţi tinerilor mîncarea adusă, cu socotita cumpătare a unei bune gospodine.
Venise şi rîndul vinului. Maestrul Coquenard turnă dintr un clondiraş mititel de pămînt, cîte o treime de pa¬har fiecăruia din tineri, şi, după ce şi turnă şi lui cam tot pe atît, clondiraşul trecu în partea lui Porthos şi a doam¬nei Coquenard.
Tinerii îşi turnau apă peste vin ca să umple paharul şi după ce l beau pe jumătate, îl umpleau din nou şi tot aşa mereu pînă la sfîrşitul prânzului, încît din rubinie; cum fusese la început, băutura ajunsese la culoarea to¬pazului stins.
Porthos mîncă sfios aripa lui de găină şi se cutremură simţind pe sub masă genunchiul doamnei Coquenard, căutîndu i l pe al lui. Înghiţi de asemenea jumătatea de pahar din vinul atît de cruţat şi pe care l recunoscu a fi din groaznica viţă de Montreuil, spaima gîtlejelor sub¬ţiri.
Văzîndu l cum dă de duşcă vinul fără pic de apă, avo¬catul scoase un oftat.
― Vrei şi dumneata din bobul ăsta, verişorule dragă? întrebă ea, voind parcă să spună: lasă te mai bine pă¬gubaş.
― Al dracului să fie cine o gusta! mormăi Porthos. Apoi, cu glas tare răspunse: Mulţumesc, verişoară, nu mai mi e foame.
Ceilalţi tăcură. Porthos nu ştia ce trebuie să facă. Avo¬catul spuse de cîteva ori în şir:
― Ah, doamnă Coquenard, felicitările mele, prînzul dumitale a fost un adevărat ospăţ; Doamne, ştiu c am mîncat!
Maestrul Coquenard mîncase supa, picioarele negre ale găinii şi singurul os de berbec pe care fusese puţină carne.
Porthos crezu că şi băteau joc de el şi începu să şi răsucească mustaţa şi să încrunte din sprîncene, dar ge¬nunchiul doamnei Coquenard îl sfătui să nu şi piardă răbdarea.
Tăcerea aceea şi masa întreruptă în toi n aveau nici o noimă pentru Porthos, însă pentru secretarii domnului Coquenard aveau, dimpotrivă, un înţeles sfîşietor; la un semn al avocatului, însoţit de un surîs al doamnei Coque¬nard, ei se ridicară încet de la masă, îşi împăturiră şer¬vetul mai încet încă, apoi se înclinară şi ieşiră unul după altul.
― Duceţi vă, băieţi, duceţi vă, cu burta plină se munceşte mai cu spor, îi îndemnă avocatul.
Secretarii odată plecaţi, doamna Coquenard se ridică de la masă şi scoase dintr un bufet o bucată de brînză, nişte dulceaţă de gutui şi o prăjitură pregătită chiar de mîna ei, cu migdale şi miere.