Da… Eu eram un leneş, aşa credea toată lumea şi aşa mi se spunea. Dar mie îmi plăcea să mă gîndesc. Grozav îmi plăcea. Citeam cîte o carte şi aproape la fiecare fra¬ză mă opream. Dacă, de pildă, citeam: “Şi era. cald în seara aceea”, închideam cartea şi începeam să mă gîndesc. Fel de fel de gînduri. Dacă era cald însemna că era vorba de o seară de vară, altminteri ar fi spus: şi era frumos… Dar pentru că spu¬nea “şi era cald”, începea să mă obsedeze şi-ul. Oare voia să arate o aşteptare sau o surpriză? Ceva trist sau ceva plăcut? Tot felul de gînduri, că niciodată nu puteam să citesc o carte pînă la capăt. Şi pe urmă am dat de cifre, şi am început tot felul de combinaţii, dar nu erau atît de frumoase ca vorbele. Am început, cu timpul, să găsesc sensuri absolut noi, şi uneori foarte ciudate, în cele mai banale fraze. Ce să mai lungesc vor¬ba? Mă simţeam foarte bogat… George era altfel. Era harnic, muncitor, energic, plin de voinţă. Dar era îngrozitor de trist. Mereu. Niciodată nu l-am văzut vesel. Şi asta din cauza înălţimii.
